categorii defavorizate;
• Instrumente de analiză operațională și optimizare de rute pe baza datelor;
• Informare publică unitară prin panouri, aplicație și site;
• Administrarea tarifelor
Câștigul net al Orange a scăzut cu 35% anul trecut, rezultatul fiind cel mai probabil influențat de măsuri administrative precum reducerea tarifelor de interconectare, dar și de
Teza cărții a pornit, a explicat el, în parte de la ce vedea în jur la San Francisco și în Silicon Valley: atenția mergea mai ales spre ingineri, dar majoritatea marilor companii erau
În momentul de față producem foarte mult aceste antene pentru piața din America. Timișoara este una dintre cele mai importante unități de producție din grupul Kathrein.
Folosite pentru prima dată de Meta în toamna trecută, în cadrul unui proiect uriaș de centru de date, așa-numitele garanții privind valoarea reziduală au fost adoptate ulterior de Broadcom
România este al 20-lea consumator al jocurilor pe care noi le producem, pe primele locuri fiind Germania și Marea Britanie“, spune Bobby Voicu, cofondator și CEO al MavenHut, producător
reușim să ne implicăm atât la nivelul României cât și un pic mai larg geografic, la nivelul Europei Centrale și de Est și să ajutăm acest ecosistem al antreprenoriatului și să producem