Divizia comercială dedicată ofertelor fix-mobil este tratată cu o grijă specială, ca un nou-născut
Orange s-a pregătit în secret, timp de un an de zile pentru intrarea pe piața de
Nu-i rău pentru cineva care a început ca programator în 1993, la CIA (Compania de Informatică și Automatizări, a nu se confunda cu celebrul serviciu secret american CIA).
Acești 10 mil. euro au fost investiți într-o platformă, care este ca un bloc cu mai multe etaje – la sol ai o amprentă de 8.000 de metri pătrați (mp), dar tu pui de trei
Dar problema apare atunci când trebuie să iasă un produs în baza proiectului, să fie dezvoltat acel produs, adică să se atingă acel TRL – technical readiness level – care înseamnă
Și pe atunci lucram la Amazon în echipa de AI și viziunea mea era cumva că pot să optimizez totul dacă mă folosesc de fel și fel de date, de temperatură, umiditatea în sol, în aer,
Nu este însă niciun secret. În aprilie va fi momentul de a lansa serviciul cu o acoperire extinsă, cu o viteză mai mare, pentru că vom avea mai multe frecvențe.
Spre exemplu, gigantul american Meta, care operează rețelele sociale Facebook și Instagram, nu deține în România nicio entitate juridică, niciun „SRL“ sau un „SA“, deși este unul dintre
De obicei, investitorii nu își dezvăluie în detaliu această grilă și preferă să își păstreze „the secret sauce“ secret, acesta fiind rezultatul unor ani de experiență în domeniu.