De asemenea, austriecii de la Kontron au transmis STS și că de fapt nu știe ce înseamnă un proiect de cloud computing, transmițând serviciului propria sa evaluare a ceea ce a făcut
Noua finanțare va accelera planul de dezvoltare a produselor Dexory și va extinde accesul la tehnologia sa, eliminând blocajele cheie în transformarea depozitelor.
desfășurat în România de către compania americană SpaceX, care va prezenta concluziile sale în cadrul reuniunilor UIT la nivel internațional, ANCOM va susține activ, prin contribuția sa
Coimisiún na Meán, coordonatorul serviciilor digitale pentru Irlanda, a fost asociat la investigația Comisiei și va contribui cu expertiza și analiza sa la acest caz.
Antreprenorul a fondat compania inspirat de familia sa, ai cărei membrii au dizabilități, cu scopul de a crea un dispozitiv ce reproduce principalele funcționalități ale unui câine-ghid
mai largi de inteligență decizională ale Peak vor fi, de asemenea, integrate în capacitățile de orchestrare ale platformei de automatizare agentică UiPath, permițând utilizatorilor sa
Opinia sa este că în pofida tendințelor care se manifestă astăzi la nivel global prin care statele își închid economiile, tendință condusă în acest moment chiar de foștii promotori
din 4 septembrie la toți operatorii de telecom parteneri, nu va exista o exclusivitate“, a precizat Cristian Cojocaru, șeful diviziei de telecom a Samsung România, aflat la prima sa