„Tot vorbim din ce în ce mai mult despre noul petrol la nivel mondial, acest data usage, tocmai pentru că datele fac agenda zilnică a noastră, a tuturor. La ce mă refer?
Vânzarea a fost o salvare pentru rețea pentru că aveam restanțe foarte mari și riscam să ne trezim cu cablurile date jos”, a adăugat reprezentantul GMR.
„Ultimul an s-a înscris în linia ultimilor ani, am continuat creșterea accelerată de două cifre, așteptăm date consolidate și pentru acest an, ne așteptăm din nou ca cifrele să fie
țară a contrastelor în ceea ce privește piața de servicii de internet prin linii fixe, în condițiile în care are pe de o parte unele dintre cele mai mari viteze pentru serviciile de date
mobil, dar și vânzarea de smartphone-uri și alte echipamente mobile conectate la web vor continua să înregistreze rate de creștere semnificative și în 2014, în condițiile în care rata
greii industriei locale de telecom - în situația de a vinde cu 10 euro pe lună abonamente care includ apeluri și SMS-uri nelimitate către orice rețea și până la 1 GB de trafic de date
Mediul de business local a trecut peste teama de a accesa datele companiei de la distanță, astfel că, există o cerere tot mai mare pentru traficul de date mobile.
Piața de cloud computing - servicii de calcul și stocare de date online - va atinge o valoare de 100 de milioane de euro în următorii 4-5 ani, pe măsură ce tot mai mulți utilizatori
500 de români care suferă de diabet vor primi un glucometru compatibil cu tehnologia de comunicații de date Bluetooth, care transmite datele privind glicemia către o aplicație software