Mesajul lui Combes privind creșterea pe piața din România vine în contextul în care grupul desfășoară la nivel global, sub comanda sa, un plan de reașezare pe piață care presupune concedierea
Fondatorii companiei locale de software au derulat tranzacția prin intermediul unei noi companii, Siveco Internațional SA, care a fost înființată la jumătatea anului trecut.
Prin noua grilă extrem de agresivă de abonamente, RCS & RDS vizează în principal baza sa de clienți de servicii TV sau internet fix: 2,4 milioane de clienți cu cablu TV, 1,6 milioane
în care obiectul monitorizat nu se mai află în aria de acoperire standard a antenei bluetooth, dispozitivul atașat de acesta va comunica cu orice telefon mobil care intră în raza sa
Compania taiwaneză are în prezent o cotă de 15% pe piața locală de laptopuri, ținta sa fiind de a ajunge la 20%, în condițiile în care în ultimii ani Acer a pierdut teren în fața
Sub conducerea sa, compania și-a dublat baza de clienți, la peste 2,6 milioane de clienți astăzi, consolidând astfel leadership-ul puternic al Orange în Moldova, cu o cotă de piață
mai multe proiecte și parteneriate“, a declarat pentru ZF Silviu Stroie, fondatorul și directorul general al Computer Games Online, companie pe care a înființat-o alături de soția sa
Fribourg Investments este alcătuit din Ion Sturza, chairman Fribourg Investments, Sergiu Chircă, CEO Fribourg Investments, Sorin Dan, membru în consiliul de administrație al Libertatea SA
Bogdan Axinia, șeful vehiculului de investiții al eMAG, spune că prima sa tranzacție, venită cu aproape o jumătate de an întârziere față de estimări, este un pariu pe un boom al comerțului