• Echipat cu noul chipset Snapdragon 8 Elite for Galaxy (cu performanțe NPU, CPU și GPU crescute semnificativ) și până la 16 GB RAM, Z Fold7 excelează la multitasking.
În România, Vantage Towers operează circa 2.400 de turnuri – un amestec de turnuri la sol, predominant în zona rurală, și antene pe acoperișurile clădirilor din orașe, în special
Vom avea notificări care vor fi foarte utile și cred că lucrurile vor arăta din ce în ce mai bine pentru că vom câștiga un pic de teren și pe zona asta de consumer user“, a explicat
Huawei Mate 20 Pro pornește de la 1049 de euro și vine cu 6 GB de ram și 128 GB spațiu de stocare, în timp ce Mate 20X va porni de la 899 de euro pentru modelul de 6 GB memorie/128
Blocarea proiectelor cu impact și pentru zona de siguranță și apărare națională
♦ Întârzierea/amânarea controlului pentru verificarea respectării regulamentului de aplicare a „Roam
Vom continua să operăm cu baze financiare solide, ceea ce ne va permite să ne extindem și să diversificăm portofoliul de produse ca să ne protejăm mai bine clienții și să fim mereu
În ultimele 12 luni, prețurile componentelor au crescut semnificativ, pe fondul cererii mari și al disponibilității reduse, iar memoriile RAM au înregistrat cel mai mare salt.