“Am avut niște colegi excepționali, ar fi fost un minus dacă nu aveam pe cine să mă bazez, dar am avut întotdeauna și în orice tip de problemă pe cine să mă bazez și cu cine sa ma sfătuiesc
Ministrul s-a eschivat însă, susținând pe de o parte că nu știe ce a declarat colega sa de partid Carmen Dan și pe de alta că ministerul pe care îl coordonează a fost exclus până acum
aceasta va pune o nouă provocare pe acest business, pentru că, vă imaginați, în total piața prepay are în jur de 12-13 milioane de cartele sim, iar dacă facem un calcul cât durează sa
Afacerea sa ar fi putut ajunge la zece milioane de euro pe an, față de nivelul actual de șapte milioane, iar diferența vine tocmai din această cauză: „Am fi crescut mult mai mult dacă
DISPONIBILĂ GRATUIT, aplicația Star Taxi permite unui utilizator să își comande un taxi licențiat, să vadă poziția lui pe hartă în timp real sau să aleagă dacă vrea să răspundă la comanda sa
MARK ZUCKERBERG A ARĂTAT ASTFEL CĂ NU SE LASĂ UȘOR DESCURAJAT ȘI, deși privit cu ochi sceptici prin prisma vârstei și lipsei de experiență în business, mai cu seamă că întreaga sa carieră
Pe când la un telefon mobil cumpărat in rate (cu contract care prevede obligații) nu ai deplinătatea uzufructului: ești obligat sa-l folosești numai intr-o rețea, deși este al tău.