Samsung a așteptat să se “coacă” tehnologia OLED, potrivit reprezentanților locali ai gigantului sud-coreean, și a lansat în 2022 primele modele OLED din gama sa de televizoare, iar
Elefant Online SA, compania care administrează operațiunile elefant.ro, unul dintre cele mai mari magazine online locale, a redus anul trecut viteza de expansiune a businessului la
îmbunătățim viteza serviciilor de internet mobil dar aceasta ne permite și să le oferim clienților experiențe similare cu cele dispobnibile prin fibra optică”, a declarat Vanparys.”Trebuie sa
De asemenea, Orange, liderul pieței locale de telefonie mobilă, a lansat anul acesta Orange Money IFN SA, compania înființată special pentru a administra serviciile financiare mobile
cadrul universităților Româno-Americană – RAU Accel, Spiru Haret – USH Accel și Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București – UMFCD Accel, ținta sa
Orange Money IFN SA, compania din spatele serviciului Orange Money, a raportat venituri de 105 milioane de lei la finalul anului 2022, înregistrând o creștere de 65% față de anul anterior
Un echilibru încearcă să găsească și Taiwan, casa celui mai mare producător de cipuri din lume, TSMC, alegând anul acesta Germania pentru prima sa fabrică europeană, o investiție de
Corporate Intelligence Agency a făcut prima sa achiziție în 2022 – un pachet de 50% din acțiunile IceU Training Group, firmă locală specializată în oferirea de servicii de training