An record pentru cel mai mare distribuitor de telefoane mobile: Gersim a urcat cu 15%, la 191 milioane de euro
„O jumătate din profitul net a fost generat de plasamentele imobiliare“, a spus Ștefănescu.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3556 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„O jumătate din profitul net a fost generat de plasamentele imobiliare“, a spus Ștefănescu.
În anul 2018, Undelucram SRL a avut o cifră de afaceri de peste 417.000 de lei (cca. 90.000 de euro), de peste 8 ori mai mare decât în anul 2017 și un număr mediu de 2 salariați, potrivit
Declanșarea procedurilor de intrare în faliment pentru Electro Distribution SRL a fost determinată de un „cumul de factori financiari, economici, legislativi“ care fac imposibilă redresarea
Profitul net al companiei a ajuns la 4,4 milioane de lei (0,9 mil. euro) la finalul anului 2025, față de 1,2 mil. lei în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de peste 3,6 ori.
Panoramic Solutions SRL), Agenda Visurilor (SoftExpert Mobility), Felicitaro, Vound, Swapr, Mobile Customer Enrollment (Star Storage), Parking Plus și Lion Sound Technology.
de măsurile luate, dar și de contextul global, însă am început să recuperăm și să reluăm trendul ascendent în luna martie”, a explicat Florin Marițescu, CEO-ul companiei Spy Shop SRL
„Noi am înființat compania merXu SRL în România în toamna anului trecut, când am angajat și o echipă locală de vânzări.
Daniel Dines are o expertiză extinsă în programare, fiind specializat într-o serie de tehnologii și limbaje de programare precum Microsoft SQL server, SQL, T-SQL, C#, .NET, C++, JavaScript
de anul anterior, un profit net de 7,6 milioane de lei – în scădere cu 44% față de 2023 – și 1.305 angajați.
Tot mai mulți programatori acceptă să primească salarii și pe contracte de tip PFA, pentru a obține venituri nete mai mari, ca urmare a faptului că angajatorii plătesc taxe la stat