companiile cu un business de peste 5 mil. euro arată expansiunea puternică în care se află jucători precum Veeam Software sau ZTE România, dar și cât de mare poate fi influența unor contracte
„Clienți actuali sunt clienți din Europa, iar până la sfârșitul anului, urmărim să finalizăm mai multe contracte de parteneriat în America de Nord, America de Sud și Asia”, a menționat
Compania face parte din toate planurile majore ale ESA de a avansa tehnologia spațială în Europa, a beneficiat și va continua să beneficieze de contracte de la agențiile spațiale europene
Compania are numeroase contracte câștigate cu armata, poliția, companiile de utilități sau aeroporturi, conform datelor din sistemul licitații publice.
Datorită creșterii complexității proiectelor în dezvoltare pe platforma ContentSpeed Premium și Enterprise, am preferat să semnăm mai puține contracte, reușind să creștem calitatea
Unul dintre cele mai mari contracte de anul viitor pentru producătorii locali de tablete și pentru subsidiarele producătorilor străini este proiectul statului de a dota școlile cu
În lunile mai și iulie, Safetech Innovations a semnat două contracte semnificative, fiecare cu o durată de 36 de luni, în valoare de 4,34 milioane de lei, respectiv 2,7 milioane de