Costuri de exit mai mici – investitorii dețin acțiuni direct în societatea țintă, în loc de acțiuni într-un SPV, care datorează impozit pe câștigul de capital.
Finanțarea obținută prin intermediul SeedBlink a avut loc în două etape, prima prin precampania adresată exclusiv membrilor elite & clasic, iar cea de-a doua fiind campania lansată
SAP are pe plan local și o echipă de elită care este implicată într-unele dintre cele mai sofisticate proiecte derulate la nivel global de grup, în care au fost atrași și români care
tative eșuate de exit, acum DT și OTE negociază vânzarea Telekom România Mobile cu unul dintre principalii săi rivali – care a contribuit decisiv la eșecul rebrandingului Cosmote
Venture Connect și este un angel investor activ încă din anul 2010, profilul său îmbinând experiența în investiții cu expertiza în zona de proprietate intelectuală și tranzacții de exit
Pentru optimizări mai facile și mai eficiente, „Edit Suggestion” utilizează Galaxy AI pentru a sugera modificările perfect potrivite pentru fiecare fotografie.
Prima tranzacție de exit a DT a fost cu Orange, în noiembrie 2020, și a vizat vânzarea fostului Romtelecom către subsidiara locală a francezilor de la Orange.