Întrebat dacă nu are nimic de reproșat Microsoft – companie care este partener strategic al Guvernului României, în legătură cu aceste contracte, și dacă nu se întreabă dacă nu
În portofoliul prezentat pe site se află aplicațiile Imobiliare.ro pentru iOS și Android, prin care utilizatorii pot căuta proprietăți pe hartă și contacta proprietarii sau agențiile
Din acel moment totul s-a schimbat, iar rețelele Wi-Fi nu au mai fost ceva util doar pentru companiile de logistică, pentru echipamentele utilizate în depozite.
Au început să ajungă și în România sisteme cu aceste procesoare AMD, aduse de Acer, dar urmează și Lenovo și HP, fiecare în funcție de transport, de logistică.
Dacă timpul de implementare va fi extrem de limitat având în vedere toate provocările aduse de criza de pe lanțurile logistice, de faptul că există întârzieri mari la producție de echipamente
De la sistemele IT, trecând prin dezvoltarea capacităților logistice, compania investește în a dezvolta noi servicii pentru partenerii săi”, a punctat Gheorghiu.
De la sistemele IT, trecând prin dezvoltarea capacităților logistice, compania investește în a dezvolta noi servicii pentru partenerii săi“, a punctat Gheorghiu.