de plătit fiecare și pentru ce se plătește, iar dacă ulterior se mai adaugă o persoană în grup și trebuie modificate sumele de plată să se poată face ușor din aplicație.“
Pentru
Suntem pe drumul bun.“
Pe de altă parte, la nivel de grup, Teads vizează extinderea pe noi piețe și integrarea și lansarea unor noi funcționalități și servicii.
O alta a fost și faptul că atât el, cât și co-fondatorul Daniel Bogdan, au preluat o serie de responsabilități la nivel de grup – de anul trecut, Putinică a devenit vicepreședinte
Pe piață există și un jucător local, platforma Seenow a companiei românești Direct One, a cărei ofertă de conținut este limitată de faptul că nu face parte dintr-un grup mai puternic
Spre exemplu prin parteneriate cu operatorii și furnizorii pentru dotarea laboratoarelor”
“În principiu România urmează startegia de grup în privința validării de tehnologii