Astfel, în condițiile în care Apple o să aibă cu circa 250 mld. dolari mai mult cash, majoritatea analiștilor se așteaptă ca gigantul să facă o achiziție grandioasă, cu toate că până
Dispozitivul HomePod, care redă muzică din Apple Music, preia comenzi vocale prin intermediul asistentului virtual Siri și controlează electrocasnicele smart din casă, a fost inițial
RebelDOT, compania de dezvoltare software din Cluj-Napoca, cu afaceri de peste 12 mil. euro în 2023, a semnat un parteneriat cu echipa Visa Cash App Racing Bulls pentru sezonul 2025
Ocupă o întreagă clădire, consumă cât un mic orășel și înglobează puterea de procesare a zeci, poate sute de mii de computere obișnuite, de genul celor pe care le avem în casele noastre
„Investigația noastră arată că deși doar o mână de blockchainuri înafara Bitcoin și Ethereum au câștigat o tracțiune semnificativă, există astăzi nu mai puțin de 50 de blockchainuri
Casa Albă a declarat într-o fișă informativă că agențiile federale ar trebui să „efectueze acțiuni de evaluare a riscurilor și să întreprindă analize de tip cost-beneficiu înainte de
Nu așteptați să vă ia casa foc înainte de a vă face asigurare împotriva incendiilor. (…) Fiți pregătiți, pentru că astăzi nicio afacere mare – fie o instituție mare, o organizație