Telekom România, care are afaceri anuale de peste 1 mld. euro și circa 10 milioane de contracte pentru servicii de comunicații și televiziune, lucrează la noi produse care să pună în
Până acum însă ISB nu a semnat contracte de difuzare a meciurilor decât cu UPC – numărul trei pe piață (cu aproape 1,2 mil. clienți), cu operatori mai mici de cablu (cum este
investiții, românești sau internaționale și/ sau de la orice alte entități private (afiliate sau terți), inclusiv, fără a se limita la, prin încheierea unuia sau a mai multor contracte
Communications, fostul Cosmote, a înregistrat în al treilea trimestru cea mai bună performanță din acest an pe segmentul de abonamente, obținând un avans de 12,8% până la 1,846 milioane de contracte
FlairMakers operează o platformă prin care hotelurile, restaurantele și organizatorii de evenimente pot contracta pe termen scurt profesioniști independenți verificați: un bucătar pentru
apărării, Zamfir a spus că a discutat cu ministrul Apărării și a evocat procentul de 60% pentru participarea industriei românești, „fie sub formă de tehnologie, fie sub formă de contracte
Credem cu tărie că în foarte scurt timp vom semna câteva contracte importante B2B. De aici și nevoia noastră de a mai aduce agenți”, a precizat Alex Caplea.
Echipa a lucrat anterior la o platformă complexă pentru un start-up din piața de energie, acoperind transferul de contracte, preluarea de indexuri, plățile și un sistem de back-office