Când ai atât de multe resurse pe care trebuie să le monitorizezi și le monitorizezi în mod centralizat de la un centru de comandă, o cameră de control, acel grup de oameni care sunt
euro doar pentru partea de securitate cibernetică“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Răzvan Perțicaș, fondator CargoTrack – un business cu afaceri consolidate la nivel de grup
Prima: companiile mari, în special subsidiarele multinaționalelor care operează în România și care primesc recomandări de la nivel de grup pentru adoptarea AI.
Pentru Liberty Group este strategic important să dezvolte mobilul de exemplu. Dar în momentul de față în România ne apropiem o acoperire de 40% a gospodăriilor cu rețeaua proprie.
Compania de consultanță și soluții IT Msg Systems România, cu clienți precum BMW, Audi sau Vienna Insurance Group, va angaja în acest an între 50 și 70 de oameni pentru sediul din Cluj-Napoca
“Chiar și în cadrul Vodafone Group mă lupt să avem un centru în România dar este aceeași problemă, fără un pic de susținere din partea autorităților este foarte greu să reușim singuri
Token Financial Technologies face parte din Koç Group, cel mai mare holding privat din Turcia, prezent în România din anul 2003 prin brandurile Arctic, Beko, Grundig, Ford și Otokar
singura companie locală de telefonie mobilă care publică pe pagina web proprie un flux de știri (economice, sportive, IT&C etc.), furnizat în urma unui parteneriat cu Mediafax Group
atrași recent se numără Hidroelectrica, cea mai mare companie românească listată, dar și Premier Energy (ultimul IPO de pe BVB), Immo Guru (dezvoltatorul Cosmopolis), Home Upgrade Group