„Poți programa automat irigațiile în funcție de umiditatea din sol, pot fi luate decizii cu privire la cantitatea de substanțe care trebuie să stropească culturile respective. (…) Conform
Există și probleme sistemice în ce privește aplicarea directă a unor Regulamente EU, așa cum este cel referitor la roaming, fiind de notorietate atât riscul de roaming involuntar (la
este modelul de inteligență artificială din interiorul companiei, pe care organizația l-a construit singură, l-a integrat în operațiuni și despre care nu știe aproape nimic – așa cum
Serviciul de recunoațtere a vocii de la Nuance Communications este utilizată și de către alte bănci din Europa, cum ar fi Tatra Banka din Slovacia și Barclays din Marea Britanie.