Cred că se fac progrese în integrarea de sisteme și externalizarea IT.
Am avut discuții cu Netflix pentru România. Netflix a semnat cu unii operatori din Europa.
Informațiile privind starea diferitelor echipamente și sisteme din locuință sunt accesate prin internet, printr-o aplicație dedicată disponibile pentru dispozitivele mobile.
Clădirea Fortech de la Cluj are o sală de training cu o capacitate de circa 30 de persoane, un salon de reuniuni cu capacitatea de peste 100 de persoane, sală de studiu, sisteme multimedia
Sunt clienți la care am implementat sisteme simple de management de contracte sau de facturi, cu stocarea documentelor în cloud, și există clienți mari din banking, pe soluții de captură
Compania este specializată în implementarea soluțiilor de BI pe plan local – sisteme software care permit interpretarea datelor colectate în companii astfel încât top managementul
Vizăm în special standardul HTML5, care permite rularea unui produs software pe orice sistem de operare atât pentru soluții B2B, cât și B2C, atât pe Android, cât și pe iOS.
unități vândute, acesta a depășit 50.000 de unități, potrivit datelor furnizate de subsidiara locală a taiwanezilor de la Mio Technology – unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme
HARMAN proiectează și realizează produse și soluții conectate destinate producătorilor auto, consumatorilor și companiilor din întreaga lume, inclusiv sisteme connected car, produse