În loc de fonduri europene, start-up-ul a luat o finanțare de 1,2 mil. euro de la fondul de investiții Early Game Ventures și un grup de business angels.
„Din poziția pe care o am atât în grup în Pierre Audoin Consultants, cât și aici și regional în Europa Centrală și de Est, pot să spun că dacă m-ar fi întrebat cineva despre o poziție
Clipurile lungi, anul viitor
Funcția de editare video este testată acum de un grup restrâns de utilizatori, iar compania caută 100 de creatori cărora să le monteze materialele.
care conduce o companie care analizează an de an evoluția diferitelor segmente de pe piața locală de soft și servicii – evaluată la 825 mil. euro în 2013, pe piață există un grup
companie românească de la Bursă este Petrom, care are o capitalizare de 4,3 miliarde de dolari la venituri care depășesc 5 miliarde de dolari, iar Erste, acționarul BCR și cel mai mare grup
Aster Plus Invest, este parte a grupului Aster din Franța, care este un grup foarte mare, cu o capitalizare de peste 100 de milioane de euro, cu experiență de 20 de ani în investiții