Unele persoane erau deja închegate în echipe existente, unele chiar făceau parte din entități înființate, adică corporații și s-au dus spre zona de corporate VC.
emită, și lucruri pure de gestioare a unui semnal radio; al treilea element este base band unit – este ceea ce asigură legătura stației radio cu restul rețelei și pe de altă parte
Unul dintre obiectivele dezirabile ar fi vânzarea unui pachet minoritar și găsirea unui partener financiar care să contribuie și cu know-how strategic pentru creșterea companiei“, a
cu caracter personal (general data protection regulation – GDPR) obligă companiile să analizeze ce date cu caracter personal utilizează și cum, a declarat Roxana Ionescu, partener
Pe partea financiară, pentru că suntem o companie care încă își dorește să crească, în general cred că reușim să fim mai competitivi decât liderii pieței în momentul de față.