extrem de des, cum e la multinaționale, că în România nu este exact perla coroanei, iar răspunsul pe care îl primesc companiile este să aștepte pentru că vor primi pe tavă de la grup
Spre exemplu, avem o platformă de grup în care cursurile sunt împărțite pe categorii și fiecare are libertatea să își scoată de acolo ce consideră că îi este necesar.
Este o chestiune solicitată de grup, o chestiune solicitată de investitori, dar este mai nou o chestiune solicitată și de clienți și foarte important, începe să fie solicitată și de
„ELKO este un grup de firme prezent atât pe piața din România, cât și în alte țări din Europa Centrală și de Est și noi urmărim toate trendurile atât din perspectivă europeană, cât
Funcția „Add Me“ permite adăugarea unei persoane într-o fotografie de grup chiar dacă aceasta nu a fost prezentă în momentul în care a fost făcută poza.
Ne așteptăm ca investițiile (CAPEX-ul) de anul acesta să fie de aproximativ 200-210 mil. euro la nivel de grup. Aproximativ 80-90% din investiții sunt efectuate în România.
miliard de euro, iar – ceea ce a contat probabil și mai mult – marja profitului operațional (EBITDA) s-a apropiat de 20%, față de marjele de 32-41% înregistrate de grup