Telekom România, cel mai mare grup de comunicații fixe și mobile de pe piață, format din fostele companii Cosmote și Romtelecom, are ca obiectiv ca în acest an o treime din vânzările
Am creat, de asemenea, posibilitatea de a crea o videoconferință într-un grup creat în platformă cu scopul de a facilita susținerea online a consiliilor profesorale sau ședințelor cu
În mai puțin de două zile de la publicarea DemoANAF, un grup din Cluj a cumpărat domeniul făcutîndouăore.ro și a listat deja șapte proiecte similare, inclusiv din Republica Moldova
plătiți ransomware, nu știm ce grupare este în spate, iar dacă acea grupare este pe o listă de sancțiuni pentru că este una teroristă, riscați și voi ca organizație care finanțează un grup
Adina Tudor,
external communication manager, Coca-Cola HBC
► Am trecut printr-o transformare structurală la nivelul întregului grup Coca-Cola HBC care să ne permită să putem livra
„Locul vacant din board a fost ocupat de Valentin Popoviciu (directorul de dezvoltare), practic suntem același grup de colegi care au lucrat împreună în ultimii zece ani de zile.
Directorul Telekom, grup care și-a dezvoltat în ultimii ani un business din furnizarea de soluții integrate IT&C, afirmă că România ar avea nevoie de proiecte de digitalizare a
evenimentului despre atacul cibernetic de la finele lunii februarie care a vizat compania, oferind detalii despre ce s-a întâmplat dar și care au fost informațiile false lansate de un grup