trecerea „de la antreprenor la investitor“, cu ținta de „10 eMAG-uri în 10 ani“, și are deja un portofoliu extins în afara eMAG – Flanco, Foraj Sonde Videle, Network One Distributon
Pe de altă parte, compania a dezvoltat proiecte mobile pentru companiile media, în special din Belgia și Germania, grupul Bertelsmann (RTL) sau grupul Octagon CIS.
10 ani pentru Samsung și fiecare aspect va fi pus sub microscop după retragerea Galaxy Note 7 de pe piață”, a precizat Ben Wood de la firma de consultanță în domeniul tehnologiei CCS
Sper ca în cel mai scurt timp să avem un Cod al comunicațiilor care să aducă beneficii”, a spus Vlad Stoica în cadrul videoconferinței ZF Digital 2021.
Raportul Deloitte a fost efectuat în rândul a peste 600 de directori executivi din întreaga lume, inclusiv directori IT, CIOs, specialiști IT din cadrul departamentelor financiare,
Practic, există o setare default prin care curierul vine să ridice mai târziu sau există posibilitatea să returnezi prin easybox și atunci ai un cod QR.
El apare într-o serie de clipuri deepfake prin care încurajează comunitatea online să găsească un cod QR, să-l scaneze și să trimită apoi o sumă cripto pentru a le fi dublată.