instrumentele actuale ale DMA sunt suficiente pentru a combate practicile neloiale din sectorul cloud sau dacă regulile trebuie actualizate pentru a ține pasul cu evoluția rapidă a tehnologiei
Acest lucru arată impactul tot mai mare la nivel global al tehnologiei low-code, chiar dacă piața românească încă nu îi exploatează potențialul în totalitate.
În cadrul evenimentului de la finalul iunii iunie, Adrian Tănase, CEO-ul bursei de la București, a spus că și el ia în calcul utilitatea tehnologiei blockchain.
Produsul nostru software cu care am început nu făcea parte din categoria Angry Birds sau Pokemon Go, care să schimbe statusul tehnologiei la momentul respectiv.
Aplicația pune accent pe verificarea cantității de nitrați – aceștia reprezintă forma naturală a azotului găsit în sol, fiind bun pentru plante, dar dăunător pentru oameni, în special
acționariatului Dacomy s-a modificat pentru prima oară în 2005, când 50% din acțiuni au fost cumpărate de americanii de la Devix, compania redenumindu-se Devix Corporation SRL
În timpul mandatului său, veniturile Google Bucharest SRL s-au triplat, de la 5 milioane de lei în 2011 la 16 milioane de lei în 2014, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.