Astfel, în data de 6 iulie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 106/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței
În contextul în care un val de imigranți est-europeni a fost acuzat, la jumătatea anilor 2000, că au ocupat locurile de muncă ale britanicilor, start-up-uri de acest tip creează locuri
Beneficiile incluse pe cartela primită gratuit la punctul de trecere:
apeluri internaționale gratuite către Ucraina
nelimitat minute și SMS în rețeaua Orange Romania
2000 de minute
Din 2020, Skin Media a devenit distribuitorul gigantului de origine britanică Dyson, renumit ca producător de aspiratoare verticale și purificatoare de aer, dar și pentru produse de
Compania a fost înființată în anul 2002 de Paul Roman și Andrei Suciu, foști angajați ai Vodafone. În anul 2011 compania a avut afaceri de 950.000 de euro.
Planul reprezintă un record pentru Amazon, chiar și în condițiile în care compania anunțase deja crearea a 2.000 de locuri de muncă din numărul total de 5.000.