„Avem 28 de investiții din fondul I și 9 din fondul II, în total 37 dar din patru am făcut exit deci mai suntem în 33 de companii, iar oamenii sunt elementul comun.
Noi am reușit să ne facem vizibili și am ajuns la momentul în care vrem să facem acest al doilea exit datorită expunerii internaționale a produsului.
Vodafone din țara sa natală, Grecia, în perioada 2009-2017, astfel că este un bun cunoscător al modului în care acționează grupul elen OTE, proprietarul Telekom România, grup în plin exit
discute cu Digi din nou, după ce în anii trecuți grupul a intrat în camera de date, a presat permanent pentru un preț mai mic în cadrul negocierilor, după care a ieșit din joc.“
„Un exit
Cel mai recent astfel de exit a fost făcut la final de 2022 către un gigant american din industria de microprocesoare, listat pe NASDAQ“, a subliniat el, fără a da însă detalii despre
De la finalul anului trecut, toți curierii companiei au fost echipați cu imprimante mobile (de tip Intermec PR3) ce emit chitanța odată ce au fost ridicați banii de la client, față
„Fast Track 5G+” este inclus cu abonamentele Smart Plus, Smart Elite și Smart Exclusive și oferă acces la o viteză maximă estimată de 1.500 Mbps, de trei ori mai mare.
„Un start-up care trece printr-un program de accelerare are șanse mult mai mari de a ajunge la un exit sau de ajunge să fie viabil economic.“
De asemenea, în continuare, Innovation
„Calculatoarele ecranate nu emit unde electromagnetice și sunt dedicate utilizării în mediile în care se dorește ca informația să fie păstrată într-un mod securizat.