Grupul Zitec, specializat în dezvoltarea de soluții software și transformare digitală, a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri consolidată de 38 de milioane de euro, în creștere c...
Platforma europeană de investiții și equity management SeedBlink a intermediat în cei cinci ani de activitate investiții în valoare totală de 78 de milioane de euro în start-up-uri tech
Techcelerator, un program de accelerare care se adresează startup-urilor locale hi-tech, cu sedii în București și Cluj-Napoca, are în plan să acorde la debutul programului finanțări
pentru a dezvolta software sau pentru a furniza servicii de IT în mare parte pentru clienți internaționali, un exemplu relevant pentru perioada de creștere prin care trece sectorul hi tech
Am ajuns la 1.200 de hectare de teren agricol și 1.800 de animale în mai mult de zece ani“, a declarat în cadrul ZF Tech Day Răzvan Furtună, directorul financiar al grupului Cris-Tim
întâmplat în noul context creat de pandemia de COVID-19 a fost că un număr din ce în ce mai mare de persoane a început să lucreze de la distanță“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech
Preacceleratorul StepFWD, susținut prin intermediul Google for Startups, se află în prezent în căutarea a zece echipe tech, cât mai diverse, care să intre în programul de mentorat de