„În prima etapă a proiectului, până la finalul lunii septembrie, clienții Digi Mobil din 12 orașe vor beneficia de avantajele tehnologiei 4G: București, Cluj, Timișoara, Brașov, Oradea
țintele de profit stabilite, ceea ce înseamna că giganții IT au „întârziat să reacționeze la noile tehnologii cloud“, consideră Patrick Moorhead, un analist american în domeniul tehnologiei
Infrastructura CloudXEdge, susținută de două centre de date redundante localizate în România și de investiții în tehnologie de ultimă generație, este interconectată cu rețeaua globală
În timpul pandemiei, sectorul tech a crescut exponențial, susținut de munca remote și nevoia de technologie a companiilor. Investitorii au investit masiv în acest sector.
Compania Emerson SRL, cu sediul central în Cluj-Napoca, a avut în 2014 o cifră de afaceri de 546,3 mil. lei (122,7 mil. euro), un profit net de 15,7 mil. lei (3,5 mil. euro) și un număr
În 2014, Intel Software Development SRL a avut o cifră de afaceri de 56,7 milioane de lei (cu o treime peste nivelul din 2013), un profit net de 4 milioane de lei (cu 14% peste nivelul
„Startarium este un produs al Impact Hub în România, care operează prin intermediul a două organizații: o companie, SC Ropot Development SRL, și o asociație nonprofit, Asociația