Avem sisteme care funcționează și pe limbi internaționale – engleză, germană, italiană, spaniolă – însă nu cu o acuratețe atât de mare precum produsul pe limba română pe care
Finalizăm în momentul de față o analiză care pornește de la Netcity, dar vrem să vedem și sisteme similare din țară și iarăși vom ține legătura cu ANCOM.
Este alegerea restaurantelor să vadă dacă merită să își creeze o soluție prin care își atrage clienți în sistem sau nu. În celălalt sistem ai control asupra clienților.
Reprezentant fond de investiții: “Din păcate vedem că sunt realizate în special proiecte cu STS și SRI, iar susținerea promisă pentru start-up-uri este doar la nivel de vorbe
Tamaș a introdus în discuția publică un concept din industria software: „datoria tehnologică“ – acumularea de ani de zile de sisteme vechi, care nu au fost modernizate la timp
Dinspre fizică, de exemplu, fizică sau matematică avansată, poți să treci spre inginerie, pentru că poți gândi sisteme și evident, matematica e deosebit de importantă.