Georgescu a intrat în acest business și alături de Diwaker Singh – indianul care a fost implicat în tranzacția istorică prin care Microsoft cumpăra în 2003 o soluție antivirus
Bitdefender a primit o finanțare de 7 mil. dolari în 2007 de la un grup de investitori români și americani, compania fiind evaluată astfel la 100 mil. dolari.
Gigantul american a intrat în România în anul 2006, prin achiziția companiei românești Interakt Online, fondată de antreprenorii locali Alexandru Costin și Bogdan Rîpa.
Pentru interconectarea cu rețelele mobile tariful era in 2008 de 5,4 euro centi pe minut, in timp ce la rețelele fixe cum este Romtelecom, spre exemplu, acesta ajungea la 1,29 euro
Oracle, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții software, hardware și servicii de IT, și-a deschis biroul din România în 1995, iar în 2004 a deschis un centru de servicii, care
Astfel, în 2016 la nivel global se vor vinde 1.959 de milioane de telefoane mobile, în 2017 circa 1.983 milioane de unități, iar în 2018 livrările vor depăși 2.000 de unități.