În plus, de Black Friday, abonații Orange au parte de extra beneficii pentru că punctele lor Orange Thank You valorează de trei ori mai mult atunci când le utilizează în magazinul online
În plus, din studiu mai reiese faptul că cele mai multe organizații susțin că standardizarea și eficientizarea proceselor reprezintă principalul lor obiectiv strategic pentru investițiile
În plus, compania analizează posibilitatea atragerii unui investitor privat, pentru obținerea licențelor care îi vor permite să emită bonuri de masă în format electronic, monedă electronică
În plus, am dezvoltat și o gamă de instrumente de raportare și analiză pentru a permite comercianților să urmărească și să monitorizeze tranzacțiile în timp real, astfel încât să își
În 2022, valoarea vânzărilor de echipamente de securitate pentru consumatori s-a situat la aproximativ 260 de milioane de lei, plus 20% comparativ cu 2021.
În plus, candidații trebuie să fie înregistrați de mai puțin de șapte ani și să aibă o strategie clară de expansiune pe piețele europene și/sau americane.
„Sunt deosebit de mulțumit de această fuziune, deoarece va genera plus-valoare sub conducerea lui Octavian și devine piatra de temelie a succesului viitor al NAGA, bazat pe trei piloni