Viziunea pe termen lung a start-up-ului include scalarea prin franciză și un exit strategic în cinci ani.
„Este un concept nou care merge pe trendul de automatizare.
Planul anterior de a crea o versiune dedicată executivilor – cunoscut inițial sub numele „Minglr Elite” și redenumit ulterior „Minglr Superstar” – este încă în analiză,
Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvență casa de insolvență IONESCU SAVA SPRL, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit
Decizia devine aplicabila după expirarea termenului de preaviz legal și este atacabilă în termen de 45 de zile potrivit art. 211, lit. a din Legea nr. 62/2011.”
achite reclamanților suma de 10.247.551,91 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele suferite de reclamanții ca urmare a încălcării de către pârâta Orange a dispozițiilor art. 6 lit
Participațiile actuale ale acționarilor nu au fost dezvăluite, însă surse din piață susțin că Goșa ar fi ieșit din acționariatul Star Storage, necunoscându-se însă în ce condiții a avut loc exit-ul
Cea mai mare atenție va fi însă îndreptată înspre procesul de exit complet din România al germanilor de la Deutsche Telekom și al grecilor de la OTE, prin vânzarea companiei de comunicații
consumatori români care achiziționează o trotinetă electrică alege un model Xiaomi“, a precizat Linshan Zheng, adăugând că printre cele mai bine vândute produse se numără Xiaomi Scooter Elite