Creșterea este limitată de mai mulți factori, printre care cel mai important este lipsa resursei umane și, ca urmare, a costurilor cu aceasta.“
Întrebat care sunt, în opinia sa, cele
Totodată, pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor interesați, Autoritatea a creat o secțiune dedicată pe pagina sa de internet, denumită Legea infrastructurii, care structurează
„În multele ore state peste program la ultima firmă pentru care am lucrat ne-am tot întrebat dacă am putea face ceea ce lucram la momentul respectiv, dar mai bine decât ne coordonau
Șeful Telekom România a declarat că în opinia sa diferențele între facturile achitate de operatori în contul taxei pe stâlp reflectă probeleme în aplicarea legislației.
, start-up-ul fondat în București în care a investit anul trecut o jumătate de milion de euro și care a lansat recent pe plan global o colecție de ceasuri inteligente, va fi prima sa