Obiectivul pe termen mediu este ambițios: „Ne-am propus ca în următoarele 18-24 de luni să avem cel puțin 100.000 de utilizatori activi lunar și, desigur, venituri sănătoase“.
Vrem să ne consolidăm poziția în unele dintre aceste țări și să dovedim că ne putem extinde mai repede, indiferent de țara în care ne aflăm”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation
„De la bun început am avut 12.000 mp suprafață logistică, și de la bun început ne-am gândit că ne extindem, suficient pentru primii ani de activitate“, a spus Delia Dinu.
♦ Start-up-ul are în prezent aproape 20 de retaileri parteneri în Europa Centrală și de Est, acoperind prin platforma sa aproximativ 7 milioane de consumatori lunar doar în România
„Desigur, ne-a surprins și ne-a dezamăgit decizia Înaltei Curți de a nu confirma amenda pe care am dat-o către Orange. Da, avem cumva un plan B. Ce spunea cazul ăsta?
Cred că dacă ne uităm la anul calendaristic creșterea este și mai mare de atât”, a declarat Irina Pencea, general manager al eMAG România, Ungaria și Bulgaria.