de mult putem prin partenerii noștri.“
Ce a mai spus Anca Luca
Ne ocupăm de programe dedicate antreprenorilor și proiectelor și business-urilor care activează în domeniul tehnologiei
merge către construirea motorului de vânzări directe – până acum toate contractele au fost rezultatul vânzărilor conduse exclusiv de fondatori –, iar restul către dezvoltarea tehnologiei
.) am participat, de exemplu, la lansarea unei noi investiții și la Tecuci”, a mai spus Costescu, care a făcut referire la proiectul companiei spaniole Sustainable Waste Treatment S.L
Și un alt modul care permite utilizatorului ca, folosind telefonul mobil, să facă o poză la o stivă de lemne care se află pe sol sau într-un camion/container și să afle imediat volumul
talent colectiv enorm în România la finalul anilor ’90, talent nefolosit la valoarea lui, care se cerea afirmat pe plan european, a dus la înființarea companiei iQuest Technologies