Acești 10 mil. euro au fost investiți într-o platformă, care este ca un bloc cu mai multe etaje – la sol ai o amprentă de 8.000 de metri pătrați (mp), dar tu pui de trei
Și pe atunci lucram la Amazon în echipa de AI și viziunea mea era cumva că pot să optimizez totul dacă mă folosesc de fel și fel de date, de temperatură, umiditatea în sol, în aer,
finanțare care nu erau tocmai potrivite pentru companiile IT&C, sau proiectele de cybersecurity, dar acum avem trei noi produse care se potrivesc foarte bine pentru companiile tech
Spre exemplu, gigantul american Meta, care operează rețelele sociale Facebook și Instagram, nu deține în România nicio entitate juridică, niciun „SRL“ sau un „SA“, deși este unul dintre
Este “o adevărată bijuterie tech”, un produs care încorporează vizibil feedbackul utilizatorilor și face un salt considerabil față de generația anterioară, Z Fold6.
Aceasta a fost una dintre concluziile conferinței ZF High-Tech Innovation Summit 2026, „Anul agenților AI: cine îi folosește în România și cu ce rezultate?
Firma din București, Veeam Software SRL, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 396,3 mil. lei (circa 78,6 mil. euro), în creștere cu 19,8% față de 2024, și un profit net de