2026): promova activ și consolida în continuare educația antreprenorială și perfecționarea competențelor, inclusiv prin intermediul Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT
„Dacă este vorba de o afacere care are potențial global și aș putea să fac exit la 2 milioane, devine mai interesant.“ Pe termen lung localizarea va avea importanța sa, din rațiuni
Fiecare conducător de instituție trebuie să rămână responsabil pentru propriile sisteme.“
Statul nu are cum să pună câte o echipă de elită în fiecare instituție, a insistat Munteanu
Acesta cred că e principalul punct nevralgic, pentru că va fi nevoie de mai multe resurse, oameni, specialiști la nivel de elite, nivelul de vârf de educație și competențe“, a punctat
De asemenea, pentru companiile care trimit colete, care emit bonuri de livrare și facturi, o asemenea soluție este esențială pentru a verifica dacă există fraude sau alte lucruri de
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, a fost organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu eMAG, tbi bank, Eli Parks, Genetrix și ContentSpeed.