Din 2008 de când au preluat primele acțiuni la grupul elen OTE și până în 2020 când au vândut compania de servicii fixe (fostul Romtelecom) către Orange, germanii de la DT au ezitat
Compania U-TacS a fost creată în 2005 cu scopul de a furniza armatei britanice un sistem tactic-operativ de drone UAS (Unmanned Air System), fiind lider comercial în Marea Britanie
De asemenea, în urma contextului pandemic început în 2020, compania a implementat munca remote, astfel că angajații pot lucra atât de la birou, cât și din alte locații.
Infinit Solutions Agency a fost înființată în anul 2007 de către frații Cernătescu, iar în prezent aceasta se numără printre cele mai mari agenții digitale din România.
„Pentru noi, vânzările de tablete au crescut datorită modelului iPad 6 care a venit cu o funcție nouă, cel puțin pentru gama aceasta de preț (sub 2.000 lei), și anume pencilul.
Oferind drept reper decembrie 2008, când a lovit criză precedentă, Munteanu spune că din cele 128 de investiții făcute în start-up-uri de tehnologie în Silicon Valley, 45% au fost investiții
În 2005, circa 20% din serverele de pe piață erau echipate cu procesoarele AMD Opteron, însă compania americană a început treptat să piardă teren, ajungând ca prezența sa pe piața de
La început, abonamentul lunar avea un preț cuprins între 5 și 10 dolari, planul era să am 100 sau 200 de clienți și astfel să scot 1.000 – 2.000 de dolari pe lună ca să fiu mulțumit