„Dar avem și ferme mai mari, sau cooperative unde nevoile sunt mai complexe.“
Clienții Isagri România sunt marea majoritate fermieri români cu peste 200 de hectare de teren arabil
Infineon România a parcurs o transformare completă în ultimii 20 de ani de activitate în țară: din 2005 a funcționat ca centru de resurse, din 2015 a devenit centru de proiect, iar
“Achilleas Kanaris s-a alăturat Vodafone în 2009 și a avut o serie de roluri în zona comercială în Grecia, inclusiv poziția de Consumer Business Director.
Ea conduce businessul AMD în regiunea Europei de Sud-Est încă din 2006, gestionând operațiunile gigantului american din 12 țări – România, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croația
Thoughtworks este prezentă la nivel național din 2005 și deține sedii în trei orașe din România, respectiv București, Cluj și Iași, în cadrul cărora lucrează în prezent o echipă de
De asemenea, NABU are peste 2.000 de ambasadori la nivel global care lucrează în cadrul programului „Bridge to Literacy“, adaptat în română „Punți către lectură“, a mai transmis Raluca
Bittnet a fost fondată în 2007 la București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate.