disponibile dintr-o hotărâra a asociaților companiei din 10 iulie 2025, care a fost publicată recent în Monitorul Oficial, oferind astfel detalii care nu au fost communicate anterior de start-up
nivel global, Bitdefender a investit în ultimii ani și în achiziții, precum companiile Horangi din Singapore și Bitshield din Malaezia, cea mai recentă tranzacție fiind preluarea start-upului
În acest sens, compania a realizat deja mișcări strategice majore, inclusiv achiziția start-up-ului de baze de date open-source Neon pentru 1 miliard de dolari în luna mai, și a încheiat
succesul inițiativelor similare din exercițiul financiar anterior, această componentă se va concentra pe finanțarea companiilor aflate în stadii foarte timpurii (proof of concept, start-up
împreună cu NextLab.Tech și Universitatea de Studii Economice, programe de mentorat cu TechSoup România și susținerea programului de incubare Social Impact Awards România, dedicat start-up-urilor
față în față cu reprezentanți ai celor mai importante companii din industria digitală, precum Eric Schmidt, Michael Dell sau Reid Hoffmann, cât și cu antreprenori și dezvoltatori de start-up-uri
Totodată, cred ca investitorii sunt mai orientați către afaceri care au demonstrat deja stabilitate și capacitate de dezvoltare, mai puțin start-up-uri care promit printr-o idee inedită