În plus, a adăugat ministrul, a fost organizată o licitație internațională, publicată și în Jurnalul de achiziții publice al UE. “Ne așteptam să vină 200 de dealeri Microsoft
Deci o pierdere de 22 de milioane de euro din EBITDA, plus 14 milioane de euro achitați în contul taxei pe infrastructură, deci de la un an la altul am avut un impact in EBITDA de 36
problema hardware – nici eu nu sunt de acord că tabletele răspund cel mai bine acestei nevoie pentru că interacțiunea deja limitată de învățămândul la distanță este o dată în plus
proiect mare, are aproximativ 130 de milioane de euro, cu tot cu partea de cheltuieli neeligibile adăugată – adică sunt 125 de milioane de euro valoarea pe care o finanțăm noi, plus
A urmat în lift Iulia Dorobanțu, cofondator Charger.ro, un shop cu soluții de încărcare pentru mașini electrice și plug-in hybrid de la furnizori autorizați.
„Ca și scalabilitate, acel produs care trebuie montat în spălătorie e plug and play, adică cine ne sună și îl vrea semnează contractul, ia plăcile și le instalează direct.
► Am început acum și parte din investiții o să folosim ca să dezvoltăm feature-urile și plug-in-urile pentru zona Enterprise, pentru automatizările din zona Enterprise.