Din interacțiunile cu clienții noștri, am remarcat că majoritatea companiilor aleg să înceapă cu proiecte pilot sau un proof of concept (POC), pentru a testa concret beneficiile tehnologiei
În prezent, lucrăm să terminăm un proof of concept (POC) al acestei idei, iar apoi vom putea testa produsul cu studenții la medicină“, a explicat Aizi Ahmed.
dezvoltatorilor IT, date publice brute despre restaurante, specificul acestora, despre orarul de funcționare al cluburilor, despre numărul locurilor de parcare libere, iar ei vor concepe
Jocul a fost conceput special pentru a contribui la dezvoltarea înțelegerii cu privire la orientarea în spațiu și la modul de funcționare a zonei responsabile cu mișcarea din creierului
extins al managementului strategic în domeniul sustenabilității, care include metode deja testate și implementate pe piață în ceea ce privește obligațiile de raportare, cât și concepte
Noul spațiu este conceput pentru a răspunde nevoilor diverse ale echipelor medii-mari și multinaționalelor cu angajați în Timișoara care lucrează remote și nu dispun de un sediu fizic
pentru industriile de bere, vin, lactate, produse congelate, snaksuri, campanii de branding – brand de produs, corporate branding și employer branding, precum și proiecte de concept
El a explicat că „mySmarty” este un concept deținut de un holding internațional prezent acum în 6 țări, departamentul IT care dezvoltă efectiv soluția fiind localizat în Bulgaria
.
“După mai mulți ani de explorat aceasta piața Smart City, după numeroase conferințe de specialitate și proiecte pilot, anunțăm astăzi trecerea de la concept la implementare