Această componentă este, potrivit COO-ului Art Games, și precondiția pentru orice integrare ulterioară a inteligenței artificiale în procesul de creditare.
UiPath a fost fondată în 2005 la București, sub numele DeskOver, de Daniel Dines și Marius Tîrcă, a luat numele UiPath în 2015 și s-a listat la bursa din New York în 2021.
Proiectul eRomânia a fost lansat în anul 2009, și demarat efectiv în anul 2010, când premier era Emil Boc (PD-L), iar miniștrii ai comunicațiilor au fost Gabriel Sandu și Valerian Vreme
De asemenea, mai mult de jumătate dintre companii au migrat în principiu spre digitalizarea soluțiilor de software financiare și de contabilitate, în 2020.
„Ce ne dorim noi pentru semestrul doi din anul școlar 2021-2022 este să ajungem în măcar 2.000 de școli din România și acesta nu e un obiectiv greu de atins.
► Anul acesta avem 200 de mașini și motociclete. Avem un BMW seria 8 cu preț de peste 100.000 de euro.
► Teste PCR avem la ofertă, la prețuri de 199 lei.
Spre exemplu, dacă una dintre bănci sau IFN ne solicită să nu primească cereri de la persoane care au un venit sub 2.000 de lei, persoanele respective nu vor putea aplica la creditorul
realizat potențialul automatizării
Start-up-ul UiPath s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluții software pentru outsourcing, fondată încă din 2005