Din punct de vedere operational, procesele sunt cu totul altele, dar tehnologia în sine este asemănătoare”, a menționat Albu, punctând că pentru anul acesta start-up-ul eVote are în
În timp ce mai toată piața IT (locală) era concentrată pe externalizare de resurse (low risks, big volumes, low margins) și, mai nou, pe start-up-uri de produs (high risks, volumes
cu diferite companii, precum cele de până la 35 de milioane de euro derulate cu Aumovio și NXP în cadrul IPCEI pentru microelectronică, un program european finanțat cu ajutor de stat
Dacă începi să construiești astfel de infrastructură, cred că poți atrage clienți de tip Microsoft, Amazon, Google, Meta, Apple. Aceștia sunt clienții tipici.
Scopul nostru este să facem aviația mai eficientă și încercăm să acoperim tot spațiul problemelor de eficiență – ne ocupăm cu aeroporturi, linii aeriene și operatorii la sol &