Apple, Samsung, Motorola, LG sau Huawei, echipa start-up-ului Vector Watch surprinde încă de la prima sa lansare prin propunerea clar articulată a colecției sale: ceasuri care au un design
Shenzhen Zhixin New Information Technology de la gigantul Huawei, a revenit pe piața locală cu noua sa gamă de telefoane inteligente, inclusiv cu un model premium cu care vrea să concureze
FintechOS, una dintre cele mai promițătoare companii de tehnologie pornite din România, a ajuns să concureze pe trei piețe financiare foarte diferite (Europa, Marea Britanie și
jurul valorii de un miliard de euro, în condițiile în care statul - principalul actor care ar putea genera proiecte care să antreneze inteligența locală - acționează fără un plan concret
Constantin, Brașov, Elena Ovreiu, profesor de digital health, Universitatea Politehnica București, Ovidiu Teodorescu, business solutions delivery director, Net Brinel.
Grupul suedez Global e-Business Solution (GEBS), specializat în dezvoltare de soluții software, speră ca într-un an și jumătate să convingă 40% din mallurile din România să instaleze
Impetum Investments, divizie a Impetum Group, și fondul de investiții în curs de autorizare Agista au intrat în acționariatul Bittnet Group, grup românesc de companii IT listat pe...
Miniclip, companie elvețiană din industria de jocuri mobile, a devenit acționar majoritar la Green Horse Games, firmă fondată în 2013 de George Lemnaru, tranzacția marcând intrarea...
Premiile au fost acordate pe baza unor criterii de evaluare menite să facă o departajare cât mai obiectivă a aplicațiilor înscrise în competiție: Creativitate&Inovație, Grafic Design