Aș spune că România este într-o formă mai bună decât Austria la acest capitol. În Austria, spre exemplu, digitalizarea este la un nivel mai scăzut comparativ cu România.
În prezent suntem în plină desfășurare a instalării aplicației într-un mare complex de birouri din Capitală, dar este un proiect despre care vom putea vorbi abia după ce finalizăm implementarea
Statul ar urma să ia o decizie pe baza unui raport întocmit de o echipă de consultanți selectată încă din decembrie 2013, și care este formată din: Swiss Capital – cel mai mare
Există o investiție uriașă în capital și costuri operaționale pentru a construi rețelele care să se conecteze la cele mai mari viteze. Și ei ignoră complet asta.
Și este vorba despre cost-saving pentru că nu există o investiție inițială de capital ci doar una operațională.
– În timpul pandemiei majoritatea școilor s-au mutat online.
„Capitalul uman a fost factorul determinant în pandemiei, oamenii care s-au gândit cum să implementeze accelerat noile tehnologii și ce să dezvolte pentru a fi mai agili și pentru
Am avut și băncile de investiții și cele de capital circulant foarte aproape.
– Avem 50 mil. euro credite bancare în acest moment, dar sunt foarte relaxat.