Dezvoltarea infrastructurii AI este pe cale să devină cel mai amplu pariu economic din istoria Statelor Unite, investițiile în acest sector depășindu-le cu mult pe cele realizate pentru
Orange Business Services, divizia de business a Orange România, oferă viteze de 10 Gbps prin serviciul Dedicated Internet Access (DIA) pentru companiile din București și Constanța,
Furnizorul de software în regim de outsourcing Fortech, controlat de Călin Văduva, a realizat în primele nouă luni din acest an afaceri de circa 5 mil. euro, în creștere cu peste 50%
Piața de soft și servicii IT se va menține și în 2014 pe un trend ascendent, cu un avans de circa 8%, ușor peste nivelul de creștere înregistrat anul trecut, este de părere Eugen Schwab-Chesaru
Descarcă varianta Excel a graficului Mai multe grafice și tabele din domeniul Busîness Hi-tech Materialul a apărut în editia din 9 iulie a Ziarului Financiar
în vârstă de 38 de ani, de unde a pornit, în anul 2001, ideea de a înființa, alături de colegul său de la Vodafone (Connex la acea dată) Andrei Suciu, o companie care să ofere servicii
Conduent Incorporated, compania desprinsă din gigantul hi-tech Xerox care a preluat toate activitățile de furnizare de servicii de externalizare a proceselor de business (Business Process
Sunt factori macroeconomici și politici care contribuie la creșterea vânzărilor de bunuri si servicii în România, scăderea TVA și creșterile de salarii pot aduce un optimism în piață