„Agențiile și componentele offline ale business-urilor de turism nu vor dispărea niciodată, interacțiunea umană fiind esențială pentru tot mai mulți clienți.
Retailerul are și 8 magazine fizice în Cehia, Polonia și Slovacia.
„Deschiderea magazinelor fizice face parte practic din strategia de marketing a grupului.
În timp ce ransomware-ul convențional, una dintre cele mai prolifice amenințări ale momentului, se răspândește prin emailuri cu documente periculoase atașate, browser-e și exploit-uri
Asta după ce ani de zile Gersim a fost compania care a crescut anumite branduri în perioada de criză pe aceeași clienți, neasigurabili financiar la acel moment, și am contribuit major
Presiunea privind privind tranziția către o economie verdae și sustenbilă este din ce în ce mai mare, iar în viitor, după cum spune Cristina Apahideanu, firmele nu vor mai putea accesa
Tranzacția cu Orange evaluează fostul Romtelecom, care are o rețea de fibră optică de 90.000 de kilometri ce ajunge la 3 milioane de gospodării și 5 milioane de clienți pentru net,
Tehnologia și digitalizarea sunt cele două mari pariuri ale Vodafone România, compania anunțând o amplă operațiune de transformare din unul dintre cei mai importanți jucători din industria
„Făcând acest lucru, se poate accelera ritmul prin diverse postări ale conținutului lor pe conturi ale altor influenceri mai cunoscuți care vor face trimitere către contul lor, asociind
În România, peste 60% din populație are acces la internet fix, în timp ce rata de penetrare a internetului mobil este de 99%, conform ultimelor date disponibile ANCOM de la jumătatea