“Tradițional, antreprenorii se bazează pe un contabil care lucrează cu 3-4-5 sute de firme, au un software de contabilitate, acolo introduc facturile și informațiile, după care emit
Aplicația GDPR4SMB a fost dezvoltată cu ajutorul unei firme specializate în zona de software – Singa Studio, investiția de până acum în proiect situându-se la circa 120.000 de
Pentru început, necesarul nostru de finanțare este de circa 600.000 de euro, bani pe care îi vom folosi pentru diversificarea modelului de business în special în zona software și
♦ Radu Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din IT-ul românesc, cu 30 de ani de experiență în dezvoltarea companiilor de software, internet, eCommerce ♦ În 2003
„Avem integrări cu majoritatea software-urilor mari de contabilitate din România și continuăm această muncă. Avem peste 100 de companii de contabilitate.
Posibil să îți plătească o lună, dar după nu o să se mai întoarcă, iar cel mai valoros lucru în partea aceasta de software-as-a-service este retenția“, a explicat Andrei Manolache.
Flaminjoy, start-up-ul local care a dezvoltat un ecosistem de soluții software ce conectează brandurile cu influencerii, și-a propus să își dubleze anul acesta veniturile la 2 milioane
VTEX, companie braziliană specializată în dezvoltarea de soluții software pentru piața de comerț electronic, a atras până acum în portofoliul său șase magazine online din România