Daniel Dines, fondatorul UiPath – cel mai valoros start-up de IT pornit din România – are o participație de 20% din companie, dezvăluie revista americană Forbes în cadrul unui mate...
„Pentru prima dată, m-am simțit egal cu companiile mari, pentru că toată lumea era la fel de neputincioasă în fața a ceea ce se întâmpla”, a spus Vasile Tamaș, cofondator Beez, un startup
Giganții din zona de tehnologie și social media, platformele de rezervări, transportatorii aerieni, dar și alte companii care nu au sediul social în România – precum celebrele impe...
în materie de securitate cibernetică, actualizate prin Directiva NIS 2, care a intrat în vigoare anul trecut și se aplică din luna octombrie a acestui an, introduce, pentru prima dată
Un purtător de cuvânt a declarat pentru Reuters: “Un IPO nu este obiectivul nostru principal, prin urmare nu am fi putut stabili o dată pentru listare.”
O evaluare de
Cel mai mare pericol pe care îl aduce inteligența artificială în companii nu este neapărat un atacator din exterior, ci faptul că organizația își pierde urma propriilor date.
Global, care a deținut pe piața locală operatorul de cablu UPC – companie vândută către grupul britanic Vodafone în 2018, revine pe piața din România cu o nouă investiție, de această dată
prezent în plin proces de dezvoltare a unei aplicații mobile ce va pune în legătură fermierii cu veterinarii, precum și la un dispozitiv inteligent care va transmite în timp real date